sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Alegeri in Colegiul National "Roman-Voda"

În urma alegerilor care au avut loc pe 1 noiembrie, Vlad Nagîţ a fost ales în funcţia de preşedinte a Consiliului Școlar al Elevilor.
După ce, timp de o săptămână, au urmărit cu interes evoluţiile televizate ale candidaţilor, dezbaterile pe tema proiectelor propuse şi au citit pliantele şi afişele promoţionale împărţite cu dărnicie în clase, elevii de la Colegiul Naţional “Roman-Vodă” au decis. Vlad Nagîţ, elev în clasa a X-a A, este noul preşedinte al Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Naţional “Roman-Vodă”. El a câştigat scrutinul desfăşurat vineri, 1 noiembrie, la “Roman-Vodă”, detaşându-se clar de ceilalţi doi candidaţi. Vlad Nagîţ a avut 770 de voturi, fiind urmat de Andreea Vochiţa, cu 348 de voturi, şi de Ana Mihailovici, cu 118 voturi.Vlad Nagîţ
“Cred că atuurile mele au fost echipa unită şi motivată cu care m-am prezentat în faţa colegilor şi proiectele pe care le-am propus, care urmăresc responsabilizarea colegilor, o bună colaborare cu colectivul profesoral şi cu echipa de conducere a şcolii. Am avut parte de o campanie electorală intensă, care a fost o provocare pentru mine şi pentru ceilalţi doi contracandidaţi, cu care voi colabora în toate proiectele şi activităţile viitoare. Este o mare onoare pentru mine să reprezint elevii celui mai vechi şi mai prestigios liceu din oraş”, a spus preşedintele Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, Vlad Nagîţ. Din echipa sa mai fac parte Daria Pricope, Sabina Rotaru, Rareş Opăriuc, Octavian Aioanei, Răzvan Ghercă şi Bianca Blezniuc.


Articol de pe Ziarulderoman.ro

sâmbătă, 3 martie 2012

Concurs

Colegiul National „Mihai Eminescu” si Scoala Sanitara Postliceala
„Carol Davila” in parteneriat cu Clubul Dinamo, Autoritatea Nationala
pentru Sport si Tineret si Agentia Nationala Antidrog, lanseaza concursul
national antidrog „Sa calcam pe iarba!”, aflat la a V-a editie. Proiectul
este cuprins in calendarul activităţilor educative naționale pe anul 2012
al MECTS la domeniul A10, pozitia 24.

Concursul se desfăşoară pe 3 secţiuni:
I. Pliante, postere sub formă de colaj, desen, pictura, grafică digitală
II. Clipuri şi spoturi video
III. Logo-uri realizate digital
Calendarul concursului:
20 februarie: lansarea concursului
25 februarie – 5 martie 2012: Primirea materialelor
10 – 15 martie 2012: Jurizarea
16 martie 2012: Anunţarea câştigătorilor
Condiţii de participare:
Concursul se desfasoara pentru doua sectiuni: gimnaziu si liceu.
Materialele în format digital vor fi trimise la adresa de e-mail sacalcampeiarba@gmail.com,
iar materialele pe suport de hârtie vor fi trimise prin poştă la adresa: Colegiul Naţional „Mihai
Eminescu”, str. George Georgescu, nr. 2, sector 4, Bucureşti, pana la data de 5 martie 2012
data postei.
Pentru materialele de la punctele I si III se va utiliza formatul JPEG, rezolutia de 300 dpi,
dimensiunea A4.
Materialele video se vor incadra in 30 de secunde si vor fi trimise la adresa de e-mail
mentionata mai sus, folosind serviciul www.transfer.ro.
Observatie.Materialele care nu vor respecta cerintele vor fi descalificate.
IMPORTANT: Participantii vor mentiona datele lor de contact (nume, prenume,
unitatea de invatamant, adresa de e-mail, telefon, numele profesorului coordonator.)
Premierea:La fiecare categorie se va acorda câte un premiu I, II şi III şi 3 menţiuni, iar
ceilalţi participanţi vor primi diplome de participare. Toate diplomele vor fi transmise prin
posta. Profesorii coordonatori vor primi adeverinte de participare.

luni, 30 ianuarie 2012

Concurs


Consiliul Judeţean al Elevilor Neamţ , în parteneriat cu Consiliile Judeţene ale Elevilor Huneadoara , Galaţi şi Olt dau startul unui concurs de “Calligramme” . Competiţia are la bază un concept mai puţin cunoscut publicului larg , concept menit să sporească imaginaţia elevilor într-un mod ludic .

    Perioada de desfăşurare a concursului este 30 ianuarie – 13 februarie . După încheierea perioadei  de înscriere , lucrările vor fi centralizate în Consiliul Judeţean al Elevilor Neamţ . Este admis un număr de maxim 25 participanţi pe judeţ ( Dacă este depăşit acest număr , fiecare C.J.E.  va face o preselecţie ). Juriul ce va evalua toate lucrările va conţine cinci membri : prof. coordonator al C.J.E. Neamţ - Dorina Ciurea , inspector educativ - Eugen Vasiliu, un reprezentant din partea elevilor , un profesor de limba şi literatura română şi un profesor de arte plastice.

    Participanţii cu caligramele cele mai reuşite vor primi diplome şi cărţi din partea organizatorilor , iar în final toate caligramele participante vor fi expuse în cadrul unei expoziţii , cu consimţământul autorilor .
◄Regulament►

    Caligramă este un poem în care dispoziția grafică în pagină formează un desen care are o legătură cu subiectul textului. Spre exemplu , poezia “Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu poate fi scrisă sub forma unei păsări.

1. La concurs pot participa toţi elevii judeţelor Neamţ , Olt , Galaţi şi Huneadoara .
2. Concursul se desfăşoară pe parcursul a 21 zile , începând cu data de  30 ianuarie . Data limită de înscriere a caligramelor este 10 februarie .
3. Participanţii se pot înscrie în concurs cu o singură caligramă .
4. Formatul în care vor fi înscrise caligramele este următorul :
     • Pe o foaie A4 vor fi scrise următoarele : numele , prenumele , liceul , judeţul , mail (opţional) , titlul poeziei şi poezia scrisă sub forma ei normală . Toate aceste date vor fi tehnoredactate cu următoarele formatări : font - Times New Roman , mărime -12 ;
     • Pe o altă foaie A4 va fi scrisă caligrama (poezia dispusă sub forma unui desen) , respective titlul acesteia . Caligrama trebuie să aibă un aspect lizibil .
5. Se acceptă doar caligramele scrise în limba română .
6. Participanţii care vor înscrie caligrame a căror conţinut nu le aparţine ( sau care conţine părţi copiate ) , vor fi descalificaţi .
7. Organizatorii pot descalifica, fără preaviz, orice creaţie care conţine greşeli gramaticale sau cuvinte vulgare, triviale sau cu conotaţii sexuale.
8. Înscrierea în concurs se poate realiza ,fie predând , cele două foi A4, preşedintelui de consiliu şcolar al elevilor din unitatea dvs.  de învăţământ , fie trimiţâmd la adresa de e-mail max.314nk@gmail.comcaligrama scanată şi documentul cu datele personale şi poezia scrisă sub forma normală .
ATENŢIE! Înscrierea în concurs reprezintă o dovadă a acceptării regulamentului concursului şi asumarea obligativităţii respectării lui!
Contact :
    * Telefon : 0747174557
    * E-mail : max.314nk@yahoo.com / max.314nk@gmail.com

marți, 3 ianuarie 2012

La multi ani!

      Anul care vine să vă aducă speraţa unui nou început mult mai bun, energia necesară pentru a vă împlini toate obiectivele şi dorinţele, înţelepciunea de a aprecia fiecare zi prin micile bucurii pe care vi le oferă, prietenia celor care vă ajută să treceţi mai uşor peste neplăceri, iar toate acestea să fie încununate de sănătate, fericire şi un strop de noroc! La mulţi ani, alături de cei dragi! Octavian Andrei Bărbuleţ Tărăntuş Preşedinte de Onoare al Consiliului Judeţean al Elevilor Neamţ Coordonator Judeţean al Departamentului de Voluntari al Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ