luni, 21 noiembrie 2011

Mesaj adresat de Presedintele de Onoare al CJEN

      Consider ca nu putem vorbi despre progresul unei tari daca aceasta nu se ridica in primul rand prin educație, factor ce le influenteaza pe toate celelalte. In aceste conditii, vă  adresez tuturor cadrelor didactice noi intrate în sistemul educațional nemţean, să aveți parte de ce este mai frumos de-a lungul carierei. Frumosul s-a dovedit de foarte multe ori ca este si succesul dar si esecul elevului care a dus la progres, pentru ca fara acestea doua nu ne putem ridica pe niciun plan. Atat pe plan educativ, vorbind aici doar de informatii in general, cat si pe plan moral, elevul a reusit sa devina mai intelept intotdeauna datorita profesorilor care si-au stiut rolul. Personal am încredere în noile generații de profesori care aduc în școlile nemțene un spirit  de prosperitate și reușesc, datorită apropierii de vârsta elevilor,  să se înțeleagă și să se ajute reciproc. Cu siguranță elevii văd în dumneavoastră adevărați prieteni în care pot avea încredere și de la care pot invata numeroase lucruri benefice ascensiunii lor în viață. Vă urez sănătate, sper ca impreună cu tinerii elevi să ajutați la formarea  unui sistem educațional de nota 10 si de asemenea sa le fiti elevilor -profesori  model, caci un profesor bun este si un prieten adevarat.

Cu distins respect,
Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș
Președintele de Onoare al Consiliului Județean al Elevilor Neamț

Miss ROM TV, Sedinta de consiliu

Buna ziua!
-Saptamana aceasta vor concura la Miss ROM TV fetele de la Colegiul National "Roman-Voda". Ele au nevoie atat de incurajarile noastre cat si de voturi. Marti de la ora 19:00 vor da tot ce au mai bun Alexandra Tabacariu si Diana Alexandra Patachi, iar apoi miercuri Renata Strachinaru si Andreea Avasiloaiei. Metoda de votare o vom afla in timpul emisiunii.

-Miercuri, 23.11 la ora 14:00 va avea loc Sedinta Consiliului Elevilor. La care trebuie sa participe numai sefii de clase. Cel mai probabil, va avea loc in clasa 6B. Orice propunere de proiect este binevenita!
                                                                                                                                  Trofin Marin

vineri, 4 noiembrie 2011

Halloween CNRV

Clasa castigatoare a concursului de ornat clase pe tema Halloween-ului este clasa a IX-a I. Acestia au primit ca premiu, un panou de pluta, ceva de folos intregii clase.